Primăvara , primăvară ca primăverile mele

Sunt singură.. Şi e bine.
Afară-mi râd raze reci si străvezii şi eu mă afund tot mai adânc sub pătura rece, rece ca şi sufletul meu. Rece ca şi mintea mea , şi stau, şi gândesc la rece. Îmi simt inima inundată de un izvor cu apă rece şi limpede, limpede ca şi mintea mea, rece ca şi ochii mei reci şi goi, şi limpezi.. Şi sub pielea străvezie ascund un suflet gol, gol şi rece ca şi pereţii camerei mele. Camera mea colorată ca şi primăvara de afară ,  ca şi hainele ei colorate, ca şi râsul ei acru şi colorat, acru ca şi sufletul ei , sufletul ei ..care suflet ?
Îi privesc silueta de porţelan , întinsă pe un pat de petale , petale roşii , aprinse, ca şi sângele meu , în camera mea cu pereţi reci, ca şi sângele lui prelins pe patul de petale roşii şi albe, albe ca şi albul pur al ochilor lui ,acum închişi pe vecie, albe ca şi cadavrul lui , supt de sânge roşu, dulce, dulce ca zâmbetul lui paralizat pe chipul împietrit.
De ce eşti mort? De ce nu , mi-ai răspunde tu , fară să conteneşti a mă privi in ochi , ochii mei limpezi ca şi mintea mea , limpezi ca şi lacrimile mele, lacrimi limpezi şi reci , reci ca mâinile tale pe care le ţin strâns la piept , pieptul gol , de porţelan, al unui mort viu , mort ca şi sufletul tău putred, viu ca şi dorinţa arzătoare din sufletul rece. Piept gol, de suflet plin , suflet rece, dar plin , plin de o apă rece şi limpede. Limpede ca şi amintirile mele , vii , ca şi dorinţa de a mai fi vii, dar moarte, moarte ca şi speranţa , speranţă pătimaşă şi arzătoare, arzătoare ca şi obrajii mei arzând , şi-n aer plutesc vapori de lacrimi.
Vreau să-ţi străpung cu unghiile pielea albă , albă ca şi firele tale de păr albe , albe ca zăpada, zăpadă rece şi pură ca şi inima mea, inima mea pură şi însetată, însetată şi plină de o apă rece , dar nesătulă , ea îţi vrea inima, îţi vrea goliciunea , şi îţi va străpunge coastele, şi-ţi va lua inima din piept, şi-o va savura, iar rămăşiţele le va oferi cadou corbilor , negrii ca şi ochii tăi , ochii tăi negri şi trişti..

De ce-mi eşti trist? De ce nu , mi-ai răspunde tu.. Pentru că eşti un înger , ţi-aş răspunde eu. Şi îngerii mor, mi-ai şopti tu.. Şi-n urma ta ar rămâne doar covorul de petale roşii şi albe, ca şi penele păsării lunii ..