Murdar

-Nu mai fuma, îți faci rău.
-Nu-mi spune, am să mor. Asta ar trebui să mă surprindă?
-Nu, ți se vor îngălbeni dinții și vei veni din nou la mine smiorcăindu-te că nu arăți ca tipele de pe coperta Vogue.
-Șarmant, ca-ntotdeauna.
-Las-o jos.
-Fă-mă.
Îi luă mâna într-a lui și cu cealaltă îi trase delicat țigara dintre buzele crăpate, înlocuind-o cu un sărut umed. Ina gemea și pentru moment uitase motivul pentru care-și cumpărase în seara aceea pachetul de țigări de la chioșcul de alături. Ultimele zile fuseseră un haos în care realitatea se îndepărta tot mai mult, lăsând în urmă o pâclă de nepătruns.Nimic din ce o făcea să se trezească radiind diminețile trecute nu-și mai făcea simțită prezența, lăsând loc unor dimineți târzii și cești de cafea goale în jurul patului.
Ina își lăsă ușor capul pe spate, în timp ce respirația lui fierbinte îi cerceta gâtul și umerii goi. Încă îi ținea mâna strâns într-a lui iar țigara continua să ardă între degetele tremurânde. Fumul îi învăluia, odată cu dorința crescândă.
-Futu-i!
-Vezi, mai bine mă lăsai să o fumez. Acum te-ai ars!
-Nu știu care dintre noi va fi ars în noaptea asta, îi zise el cu același rânjet satisfăcut cu care o privise pentru întâia oară, acum 3 ani.
-Nu și dacă spun nu.
-Asta nu m-a oprit vreodată.
-Sună a provocare.
-Nu te juca cu mine, femeie! Am avut destul de furcă cu toanele tale în ultima vreme. S-ar putea să fiu necruțător.
-Și ce vei face, mă vei plesni?
-Numai dacă mă rogi.
O sărută din nou, plimbându-și mâinile înfometate pe coapsele ei calde. Tensiunea plutea în aer și Ina știa că pierduse deja jocul. Și îi plăcea. Nimeni nu o mai făcuse să se simtă așa. Cunoscuse câțiva băieți înainte, dar niciunul nu era ca Vladimir. Cu Vladimir și-ar fi dorit să piardă mereu, dacă la final el și-ar fi trecut brațul pe după umerii ei și i-ar fi șoptit o nouă poveste înainte să adoarmă amândoi între așternuturile răvășite.
O ridică ușor de pe iarbă și o conduse în apartamentul lui mirosind a cerneală și mentă. Își dezbrăcă tricoul și se îndreptă spre cabina de duș, în timp ce Ina își făcea loc printre mormanele de hărtii împrăștiate pe podeaua dormitorului până la pat. Aprinse veioza de pe noptieră contemplând dezordinea din jur și chicoti, sesizând asemănarea cu interiorul fragil al minții sale.
-Lumina asta îți vine bine.
Ea tresări.
-Dar ți-ai ales hainele foarte prost. Nu te avantajează deloc. Cum vrei să fii aleasă pentru coperta unei reviste ca Vogue când tu umbli de colo colo îmbrăcată așa?
-Aceeași glumă veche? Te-ai cam ramolit.
-Presupun că vom afla curând dacă e așa cum spui tu.
-De fapt, m-am răzgândit. Aș vrea să merg acasă.
Vladimir se lăsă greu peste ea, blocându-i mâinile sub el.
-Nu pleci nicăieri, domnișoară, până nu te revanșezi pentru nazurile pe care le tot faci de când...
-De când ce?!
-De când te-ai întâlnit cu el joia trecută! Credeai că nu știu? Că nu am observat cum ți-a dispărut culoarea din obraji și ceștile de cafea ce se tot adună în jurul patului tău?
-Adică nu ști?
-Ce ar trebui să știu?
-Luca e mort.
Vladimir o privea stupefiat, iar cuvintele refuzau să se contureze.
-Mă sunase cu câteva ore înainte de accident. Era în drum spre casă, împreună cu Ștefan. Trebuia să ajungă joi. Dar numai Ștefan s-a întors.
-Nu... n-am știut...
O luă în brațe, ușor, de parcă se temea să nu se spargă. Luca era singura familie pe care Ina o mai avea, iar de curând aflase că Dumnezeu i-l luase și pe el. Era nedrept.
-Îmi pare rău. Și totuși, de ce nu mi-ai spus nimic?
-Credeam că ai aflat.
Tăceau amândoi. Acum cuvintele păreau că nu-și mai au rostul. Acum când totul căpăta sens în mintea lui Vladimir, în timp ce totul se năruia în mintea Inei.
-Mă iubești? Îl întrebă ea, iar el de-abia acum observa că are fața scăldată în lacrimi.
Îi cuprinse fața cu mâinile forțând-o să-l privească în ochi.
-Întotdeauna. Asta e tot ce reuși să rostească, dar pentru ea era de ajuns. Îl cuprinse cu brațele și îl trase peste el. De data asta, Vladimir nu mai încerca să o posede. Mâinile implorau, iar buzele îi căutau neîncetat apropierea. O voia doar pentru el, dar mai mult de atât, voia să-i ofere tot ce are el mai bun, adică pe sine. I se dărui complet și îi inundă întreaga ființă cu sărutări fierbinți și atingeri febrile, până când toate gândurile ei dispărură treptat, fiind înlocuite de mireasma lui și șoaptele sale dureros de dulci. Întotdeauna, îi spunea. Te voi iubi întotdeauna. Iar când tu vei muri, voi muri și eu. Și apoi te voi iubi din nou. Întotdeauna. Nimic nu ne va sta în cale. Tot ce e al meu stă și va sta la picioarele tale. Întotdeauna.
Dimineața îi găsi îmbrățișați, adânciți în visuri și cu trupurile încă zvâcnind de amintirea nopții trecute.