Mă afund tot mai adânc în lanul de grâu , în căutarea luminii.. mă prind într-un vals al greierilor şi-mi fac culcuş printre ameţitoare flori de mac , însângerate ca şi amarul apus de soare , lăsând să se aprindă scântei pe cerul nemărginit .
Mă las scăldat în ultimele raze , zăbovind asupra făcliilor ce se-nmulţesc, împăienjenind bolta din ce în ce mai întunecată, comparând acest tablou de vară cu minunatul tău chip ţinut în palme , sprijinit pe coate, cu ochii îngreunaţi de valuri de lacrimi , inundându-ţi obrajii stacojii , ce-mi fac sângele să fiarbă . Lumina ochilor tăi o caut oare , în întunericul nopţii , în marea de spice ?
Ce taine ascunde privirea ta pierdută , tu, Evă a discordiei , ce sădeşti dor în sufletu-mi pustiu ? Călăuzeşte-mă spre lumină! ...
Vântul aduce cu el norii grei şi cenuşii ca de plumb . Acum şi cerul plânge. Pământul sunt eu , udat de lacrimile tale. Eu sunt Pământul călcat în picioare. Pământul mi-e sicriu , şi pe piept vântul îmi aşterne flori , sub mine flori , şi tu-mi inunzi sufletul , şi Dumnezeu inundă Pământul , şi lumea întreagă o inundă .. greu potop asupra întregii lumi .
Sub avalanşa de lacrimi şi lumini , îmi simt trupul împietrit şi gol , ca o statuetă de ceară , dar greu , ca şi cum Dumnezeu m-ar fi îndatorat a purta pe umeri povara întregii lumi ameninţată de potop . Şi-n bătaia vântului rece ca de toamnă , în această noapte infinită în care nimeni nu doarme , sufletul mi se zbate să iasă afară , iar focul ce-l mistuie arde învelişul de ceară , şi zgârie cu unghii de oţel până ce atinge în treacăt un spic de grâu , de unde se desprinde o pereche de aripi , ce-mi înalţă trupul şi-mi poartă gândul departe , încercând să te ajungă din urmă , cum te îndrepţi cu paşi grăbiţi spre gorunul sub care , în braţele mele numai te simţeai în siguranţă ...
Şi-n goana mea , sentimentul de dor păleşte , cu cât las mai în urmă lanul de grâu , îmbrăţişând tot mai strâns codrul , la margine de codru tu mă aştepţi , cu părul ud şi ochii negrii înlăcrimaţi , şi-n întunericul nopţii , eu îţi voi şoptii ceva ce nici Dumnezeu nu va ştii . Şi vei vedea că ploaia se va opri, iar potopul va rămâne doar un mit .. şi-n urma lui .. doar liniştea ne va mai curge prin vene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu