În aer pluteşte aroma intensă a sângelui meu , ce se prelinge dintre buzele întredeschise în mici şiroaie întunecate pe hainele tale şi pe betonul încins de soarele de august ce s-a stins în marea stacojie formată , eclipsând trandafiriul cerului , cât şi urmele roşcate adânc săpate în pielea ta înnăduşită .
Îmi închid pleoapele , doar pentru a vedea mai bine lumina ca de neon ce-ţi încadrează silueta fantasmagorică . Tu eşti muntele de după care răsare luna . Eu sunt nisipul pe care se înfăptuieşte marea, tot mai furioasă , cu fiecare cuvânt sau şoaptă rostită apăsat , cu fiecare mişcare posedantă şi frenetică , şi noi ne pierdem într-un vals lent , în care arcuşul vântului m-a suflat în braţele tale de piatră , iar nisipul de pe retina mea ţi s-a împrăştiat prin vene în sânge , în momentul în care trupurile ni s-au unit într-un infinit cer fără stele , iar inimile au început sa bată la unison .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu