Îmi amintesc de tine

Îmi amintesc mereu de tine. Poate pentru că-mi aminteşti mereu de mine. Mă văd prin tine ca printr-o oglindă. Despre tine scriu, deci tu îmi eşti oglindă sufletului. Prin ochii tăi mă vezi aşa cum mi-am dorit mereu să mă văd. Trupul tău cald e muză, privirea mea rece te schiţează, iar mintea.. cedează în faţa săruturilor tale. Trage draperiile, să nu pătrundă lumina. N-o aprinde. Aprinde-te. ''Taci, dragă. Trage fumul''. În întuneric totul are sens. În întuneric şi îngerii se prăbuşesc din Rai în aşternut, călcând pe jar, intrând adânc în joc până rămâne numai scrumul. Lumina îl va scutura iar aripile se vor înălţa tăind aerul, cerul şi respiraţia ta fierbinte. Însă lumina pare neputincioasă în faţa amintirilor vii din mintea mea înstrăinată. Neputinţa sau refuzul de a te uita, de a-ţi pierde urma într-una din bodegile umede şi murdare din colţurile firii, dorul ce macină din interior sau poate carnea care tremură sub greutatea ta, ochii stinşi şi dezbrăcaţi de fobii sau lumânarea de pe noptieră ce-şi picură ceara peste sufletul meu - orice ar fi, îmi voi aminti de tine.