Adio

Te-am privit şi ţi-am sărutat ochii. Lacrimile tale păstrează gustul amar al pământului în care ţi-ai scufundat faţa şi mâinile , pământul în care m-ai cautat şi m-ai găsit, aproape moartă ,  ciuruită de viermi , inălţându-mă ca un demon de sub cearşaful de mătase croit de zeci de păianjeni ce se hrăneau cu seva mea.
De ce nu încerci să fugi? De ce îmi strângi mainile jupuite de piele atât de puternic între ale tale  , de ce priveşti în ochii mei verzi fără pupile , ca în ochii unei vechi iubite , când în faţa ta se topeşte un fulg de nea , care are prea puţin timp de trăit , insuficient cât să-ţi vindece rănile ce te rod pe dinăuntru ?!
Încă nu vrei să pleci? Priveşte în jos , la pieptul ce mi se deschide în faţa ta ca o cortină , priveşte prin pielea translucidă şi printre gratiile ce-mi ţin captivă inima. Priveşte-mi adânc în suflet, incearcă să răzbaţi întunericul - acum înţelegi ? Eu nu mai am inimă. Jumătate mi-a fost mâncată de molii , jumătate s-a pierdut în albastrul cerului.
Spui că ai găsit-o ? Chinuită şi alungată din cer de o haită de lupi ? Rănită şi însângerată ? Şi spui că ai păstrat-o tu ? O mai priveşti din când in când?...

Şi atunci la ce mai ai nevoie de mine ?

Cine e la poartă? Ah , din nou ei ? Te aşteaptă.. Pleacă , nu privi înapoi - eu nu mai sunt de mult aici.