Eu , tu si soarele.

Inca o noapte nedormita, inca o dimineata ce ma surprinde dezbracata de haine si fobii , si soarele ma priveste dezamagit, caci inca o data rasare pentru mine , dar eu sunt prea captivata de intunericul propriei minti ca sa-i pot zambi inapoi. De unde atata intuneric? Din suflet. Caci oamenii sunt rai, si-ti toarna pucioasa prin urechi direct in suflet. Cuvintele dor.  Stiu, caci desi am gustat din veninul Medusei printr-o simpla privire si m-am transformat in stana in exterior , inima a continuat sa-mi bata cu putere in coaste. Viata a continuat sa se scurga prin venele mele, chiar daca eu eram doar partial constienta de asta. Trupul imi era imobil, mintea amortita de prafuri. Sufletul cersea alinare. Tanjeam dupa o mangaiere. Si tot ce primeam erau taieturi adanci pe cord deschis. Taieturi crestate in douazeci de decibeli, prin cuvinte soptite , care , in urma impactului , continuau sa rasune ore intregi in capul meu.
Din acelasi motiv mi-am dedicat orele de somn din noaptea asta dialogului cu propriul eu.
Uneori imi doresc sa nu mai fiu puternica . Sa nu mai pot tine piept fiecarei provocari. Sa ma topesc intr-o ploaie de cristale si sa devin una cu pamantul . Sa ma prabusesc sub ultima treapta, sa nu ma mai pot ridica pentru a infrunta inca o data aceleasi lovituri.Traiesc acelasi film zi de zi. Mi-as dori sa pot schimba placa si sa ma trezesc intr-o lume in care sufletele din jur sa se ingrijeasca de mine la fel de mult cat ma preocup eu de ele. As vrea sa mi se plateasca iubirii cu iubire . As vrea ca fericirea sa dureze mai mult de 24 de ore ,si la final, sa nu fiu nevoita sa ma infrupt din singuratate. Mai important, as vrea sa citesc fericirea pe chipul celor cu care-mi impart dragostea. Am platit de atatea ori raului cu bine, si-am primit in continuare numai zile negre.
Asa ca vezi tu, de ce nu ma mai ating razele tale in dimineata asta? Lacomia lor a muscat iar din mine, si m-au lasat sa zac aici , chinuita de propriile-mi ganduri.
Si de ce as merge la culcare, cand stiu ca ziua de maine nu va aduce nimic bun?
Cand privesti de acolo din Cer, direct in sufletele oamenilor, ce vezi?Doar tu poti citi adevarul din spatele mastilor. Si atunci spune-mi , De ce suntem toti adanciti in propriile necazuri , si tot ce e in jurul nostru aduce durere ? De ce suntem mereu nemultumiti de ce avem si strigam orizontului ca vrem mai mult ?
Si de ce nimeni nu se intreaba: 'Meritam mai mult?!' ?
M-am plictisit sa-mi adresez singura intrebari ,asa ca , Tu, cititorule, tu te-ai intrebat toate astea? Daca da, atunci esti exact ca mine. Suntem doar niste furnici intr-un musuroi urias, aproape de colaps. Curand vom fi striviti de cei ce au rupt aripile ingerilor ca sa poata ajunge deasupra .

 Curand, nimic nu va mai conta. Nici ce-ai acumulat, nici ce ai pierdut. Suferinta nu-ti va aduce mila , bucuria nu-ti va aduce un final mai dureror ca al celorlalti. Si atunci pentru ce merita cu adevarat sa traiesti?
Nu stiu,dar tind sa ma indepartez de masele de suflete ce ma inconjoara si sa ma las purtata de vant in mijlocul unei lumi al carei strigat l-am ignorat prea mult.. Tind sa gasesc un echilibru , si sa ma indrept caindu-ma catre fiinta care, copila fiind, imi doream sa devin.
In dimineata asta imi ling ranile . Poate maine se vor deschide altele , noi , mai adanci , mai dureroase, caci stiu minti sadice carora le place sa puna sare pe rana. Dar poate tot maine altcineva le va obloji pentru mine.
Un lucru e cert, daca omul are un scop pe lume , acela e sa simta ca a trecut prin ea , ca a  trait cu adevarat , prin fiecare fior de placere sau lacrima de dor , prin fiecare parere de rau sau speranta sadita in suflet, prin fiecare palma data sau luata . Nu mai conteaza pentru ce traiesti ,cand simti ca o faci. Si, desi cu totii ridicam fruntile spre Cer si desi majoritatea traim in asa fel incat sa ne castigam locul acolo sus  , nu trebuie sa ignoram zilele ce ne sunt date aici.
Si singurul mod prin care putem simti cu adevarat ca traim e iubind ,si doar prin iubire putem atinge fericirea.

Asa ca , oricat de mult doare,continua-ti drumul , si nu  te inchide in propria cochilie, cum de altfel o fac si eu de atatea ori. Zambeste vietii ce se naste si moare sub ochii tai . Uneori, drumul poate fi atat de frumos, ca nu mai pare atat de lung. Totul in jur e frumos, asa ca nu te feri de noroi, mucegai , puroi si buruieni. Chiar si suferinta poate fi frumoasa, cand aduce dupa ea limpezime in ganduri si suflet. Asculta-ma, caci vezi si tu , ma confund cu vocea din capul tau.  In sufletul meu iti vei oglindit sufletul tau, iar gandurile mele tarzii te apasa si pe tine cand simti ca ai mai primit una in figura de la viata. Si totusi stii ca e prea devreme sa renunti la ea, prea devreme sa o lasi sa-ti scape printre degete.
Eu m-am metamorfozat in cateva randuri din larva in fluture. Desi am ratat in mod voit un rasarit grandios,stiu ca il pot prinde pe urmatorul. Tot ce am nevoie e sa pot tine intr-a mea aceasi mana pe care am tras-o dupa mine si pana acum de-alungul traseului meu. Si chiar daca ma voi mai intepa in spinii sai din cand in cand, inca imi doresc sa prind ultimul apus alaturi de sufletul sau . Sa ne stingem impreuna , toti trei.