Tu şi eu

Eu nu te iubesc.
Tu nu eşti o simplă persoană pe care să o pot iubi. Tu eşti ceea ce simt, ca şi aerul pe care-l respir. Tu eşti sentimentul, nu persoana. Eşti chintesenţa sufletului meu. Prin tine trăiesc, prin tine visez, prin tine iubesc. Nu mai am inimă. Te am doar pe tine, şi-mi e de ajuns...
Aş vrea să pot muta munţii din loc doar ca să văd soarele ascus după ei reflectându-se în ochii tăi calzi. Doar razele lui te-ar putea mângâia mai arzător ca privirea mea. Ţi-aş săpa în piept pân-aş da de inima-ţi mereu agitată. Eşti frumos ca un cuib de  ciocârlii. La fel de plin de viaţă. Eu sunt doar răpitorul ce-şi linge lasciv buzele când îşi priveşte prada. Te-aş devora într-o clipă.
Dar mă tem..
Vreau să-ţi fac rău. Şi ştiu că şi tu vrei asta. Mi-ai întinde deschis şi cu un zâmbet intrigant pe chip inima-n mâna dreaptă şi o săgeată în cealaltă, aşteptând plin de dorinţă să trag. Sau cel puţin visul ăsta îmi bântuie nopţile...
Dar nu e un vis momentul în care îmi pătrunzi carnea şi-mi lingi cicatricile dureroase din piept. Mă iubeşti de parcă m-ai urî. Dar mă vindeci.Iar eu nu ştiu să-ţi spun cât te preţuiesc. Şi-atunci te zgârii, dar nu cum o faci tu când te agită valurile şi mă inunzi, ci ca o pisică speriată ce-şi înfige ghearele în cel ce o ia de pe stradă şi o ascunde murdară la piept între straturile de haine. Dar chiar dacă te doare, tu nu spui... zâmbeşti forţându-te să nu ţipi . Iar pisica asta murdară îşi retrage încet ghearele ghemuindu-se la pieptul tău de zahăr, sorbindu-ţi căldura ca pe un drog puternic.
Eşti un drog. Primul şi ultimul pe care-l devorez în fiecare zi anostă, fără de care trupul mi-ar ceda iar sufletul mi-ar plânge.
Rămâi... nu pot să fiu fără tine.