Nu mi-am mai golit demult venele... mii de cuvinte mi s-au împrăştiat în sânge şi au rămas blocate acolo, continuând să se adune până când au înfundat canelele, coagulându-se odată cu sângele stricat. Să vrei să scrii şi să n-o faci e ca şi cum ţi-ai ţine respiraţia, deşi plămânii tăi plâng după aer.
Dar inima-mi bate aiurea azi iar mintea mi-e goală aşa că scriu, scriu până se scurge şi ultimul cuvânt nerostit, ultima lacrimă , ultimul strop de sânge.
Încă de când eram copilă m-am simţit atrasă de tot ceea ce semnala pericole de proporţii. Dar cel mai mult îmi plăcea să-mi provoc propria conştiinţă, să aflu cât de departe îmi pot purta pânzele , departe de ţărm. M-am îndepărtat atât de mult, că nici acum nu-mi mai găsesc drumul spre casă.
Dar am întâlnit în cale atâtea oaze de speranţă , atâtea pericole din adâncuri şi mai ales din adâncurile propriului suflet mistuit , atâtea insule pline de false promisiuni , atâtea vârtejuri în care mă adânceam la nesfârşit... la nesfârşit. Am aruncat peste bord gunoaie , dar am abandonat şi comori. Doar aşa aş putea descrie acele persoane, ca şi comori. Dar bucăţile vechi de catarge de pe fundul oceanului mă atrăgeau mai mult decât cei ce-mi atârnau de gât ca nişte pandantive din aur masiv.
Şi zi de zi mă adânceam tot mai mult. Mi-au trebuit ani să ies la suprafaţă, ani să uit întunericul într-un colţ de suflet şi să îmbrăţişez lumina, ani să mă obişnuiesc cu privirea ei , ani să uit ochii lui, ani să-mi descreţesc pielea şi ridurile de pe frunte, ani să-mi ţes haine noi, ani să-mi cos răni vechi, ani să zâmbesc la oameni noi... o singură noapte să-nvăţ a-l iubi pe el.
O viaţă întreagă scursă într-o noapte. Corabia s-a ridicat la suprafaţă şi apa s-a scurs încet, dar camera căpitanului a rămas mereu goală de obiecte şi plină de ape sărate şi lacrimi sărate şi vise mucegăite ca întreaga încăpere. Până în acea noapte.
Iar ochii mei mai plângeau doar când fericirea nu mai putea lua altă formă.
M-am regăsit când te-am întâlnit... stăteai pe un nor şi-mi trimiteai raze de soare arzând puternic, străbătând mii de leghe sub mări , pe fereastră până în camera mea, răsfirându-se pe aşternuturile patului meu până în golul meu din piept, astupându-l. Astupându-l cu fiecare sărutare ca o rază de soare. Sărutându-mă . Sărutând. Sărut. Un singur sărut mai vreau. Înainte de a se scurge şi ziua asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu