Regăsire

Pentru mine, tu eşti sufletul care nu va îmbătrâni niciodată. Sufletul care nu va îngheţa niciodată, sufletul care nu se va urâţi niciodată - sufletul care va rămâne viu multă vreme după ce trupul va deveni din nou ţărâna din care s-a înălţat odată.
 Tu eşti fata care după ce cade cu faţa în noroi, se ridică cu capul plecat şi se îndepărtează încet, tiptil, parcă nedorind să trezească din somn măştile din jurul ei. Doar singură poate fi ea - un suflet ce tânjeşte după un alt suflet, dar care nu se regăseşte decât în absenţa sa.
Şi lingându-şi blând rănile ca o mamă ce-şi alăptează puiul - căci ea ştie că suferinţa e doar un test, o lecţie de viaţă pe care trebuie să o preţuiască - sângerează abundent pe gresia rece din baie sau pe foile de desen , iar sângele ei dă viaţă hârtiei, cărbunele devine pasăre, devine om, devine suflet , devine. Sângele ei ca şi cărbunele nu a dezamăgit-o niciodată , a fost mereu acolo să-i amintească că durerea e reală şi că e unicul sentiment prin care arta se poate încarna în sufletul celui ce doreşte să o redea .
Aşadar, complexele ei, iluziile ei, pierderile ei, nimic nu a oprit-o din a creşte într-o floare frumoasă ca un apus trandafiriu într-o zi de  mai într-un câmp de maci. Iar spinii ei nu au făcut decât să-i dea puterea şi curajul să se înalţe până la voalul de petale de mătase albă a crinilor imperiali şi mai sus - o floare aparent banală la exterior, dar de un albastru fermecător, ca sufletul ei, suflet oglindat în ochii ei de carneol.
Doar văzându-i ochii şi prinzând în treacăt o pată din privirea ei , îţi poţi da seama că ea , ea e un suflet ce nu va îmbătrâni niciodată. Un suflet cald şi blând, ca un câine dornic de afecţiune, ca o pătură aşezată în apropierea şemineului, ca o răsuflare într-un moment de iubire intensă, ca ochii unui bătrân bolnav văzându-şi pentru ultima oară nepoţii - un suflet sfâşietor de bun.
Dacă ţi-aş putea arăta într-un fel anume cât îmi eşti dragă, probabil aş prefera să nu o fac, căci n-aş vrea să bat din nou la uşi pe care singură le-am trântit în urma mea cu mult timp în urmă. Dar pot să mă iert şi să-mi acord o a doua şansă, prin această scrisoare închinată ţie , prin care îmi închei anii de detenţie în lagărul remuşcărilor şi mă îndrept spre cea mai frumoasă capcană în care am putea cădea - speranţa.
Eu sper ... într-o regăsire , într-un nou început, într-o zi în care mă voi privi pentru prima dată prin ochii tăi şi nu voi simţi nevoia să plec capul şi să mă îndepărtez încet, tiptil, să nu trezesc măştile din noi.