Numai noi doi

 Imi scutura genele o ploaie de iarna ce-si face resimtita raceala tot mai navalnic in sufletul meu ratacitor. In cautarea ta, mi-am uitat pelerina si zambetul acasa, iar ploaia care va cadea nu va lasa nimic nepatat- nici chipul meu, nici amintirea ta. Nu cade furtuna, nici nu darama tot in cale. Se prelinge lent pe ferestrele inchise si pe pielea mea, gustand din savoarea carnii, in timp ce eu privesc inauntru. Apropierea nu face decat sa alimenteze sentimentul de singuratate insa. Tu te-ai inchis in propriul castel si ai devenit una cu lanturile ce te inconjoara- Rece. 

Se face tot mai frig...e dimineata. Nu mai am munitie. Cu bratele goale ma intorc invinsa spre intunericul ce va sa vina. Il imbratisez si ma las purtata in nestire. Poate undeva, intr-un alt spatiu si timp, intr-un alt vis, scris de o alta mana iesita de sub lanturi, vom fi din nou impreuna. Numai noi doi.