Îngeri decăzuți

Lacrimile îi curgeau șiroaie pe chipul angelic și un zâmbet murdar îi înflorise în colțul gurii, pe care el nu-l mai văzuse la nimeni, deși îl căuta de o viață. Întreaga ei ființă tremura spasmodic în brațele lui, și deși trupurile lor se contopeau perfect, el încă o mai trăgea mai aproape de el, în înercarea naivă și disperată de a deveni unul și același cu femeia pe care o ținea strâns în brațe. Timpul se oprise în loc încă de la primul sărut - umed și languros și încărcat de dorință, urmărind linia maxilarului cu mușcături jucăușe, șoptindu-i la ureche cuvintele pe care ea aștepta de atât timp să le audă, țâșnind printre dinții încleștați, făcându-i mintea să alunece tot mai adânc în întuneric, până când tot ceea ce-i înconjura se scufundase într-un întuneric dens. Și în timp ce se pierdea în brațele lui, toată un geamăt și un suflu, cu picioarele puternic încolăcite în jurul lui, prădătoarea devenise vânat. Sub șuvoiul de șoapte fierbinți și sărutări, puterea ei se topea, făcând loc unei slăbiciuni dulci, ce pornea din adâncul ființei pe care el i-o inunda posesiv, devenind tot mai copleșitoare. Unghiile ei lungi și ascuțite, de un roșu  putred, gustau din carnea lui, trasându-i cărări adânci pe umerii lați din care se scurgeau firișoare subțiri de sânge, făcându-i spatele să se arcuiască și să o pătrundă mai adânc, cu capul lăsat pe spate și gemete înfundate, aerul părăsindu-i plămânii. Nu mai avea nevoie de aer. Se hrănea cu ființa ei ce o părăsea cu fiecare suflare, fiecare atingere, fiecare penetrare din ce în ce mai agresivă, mai flămândă, mai nesătulă - de parcă o viață nu le-ar fi fost de ajuns să-și împărtășească sentimentele; de parcă viața i-ar fi putut despărți în orice clipă și lipsa căldurii celuilalt i-ar fi putut răpune.Ea nu-și putea aminti viața înainte de acel moment, când fără niciun avertisment, el i-a pătruns sub piele și și-a făcut culcuș în pieptul ei. Iar acum, când îi curgea prin sânge, simțea cum orice urmă de luciditate se stingea, făcând loc unui val sfâșietor de plăcere, care îi indudă fiecare por și o lăsă fără suflare, în timp ce inima îi bătea frenetic iar spiritul o părăsi în totalitate, hoinărind pe meleaguri întunecate, luminate de lacrimile care îi ardeau obrajii. Călăuzită de vocea al cărei ecou răzbătea până în străfundul ființei sale, își găsi drumul înapoi în brațele lui, cu același zâmbet murdar în colțul gurii și forțe proaspete. Acum era rândul ei să-l poarte spre euforie, încețoșându-i mintea cu sărutările ei lipicioase și făcându-i spiritul să se despartă de trupul asudat, îndreptându-se cu pași repezi spre tărâmul dintre lumi, unde universul vibrează.